Simona Halep (31 de ani) i-a trimis un mesaj jurnalistului american Jon Wertheim, după ce a fost suspendată pentru dopaj.
În cursul zilei de 12 septembrie, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată provizoriu din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja un an din pedeapsa primită.
Românca încearcă în continuare să își demonstreze nevinovăția și a făcut un gest neașteptat. I-a trimis un mesaj jurnalistului de la Sports Ilustrated, Jon Wertheim, iar acesta a făcut totul public. Americanul așteaptă, la rândul lui, verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv și a dezvăluit că Simona Halep i-ar fi transmis că vrea să revină pe teren și să își spele imaginea.
„Halep are dreptul să facă apel la TAS și își va exercita acest drept. De-a lungul istoriei, TAS a mai tăiat din pedepsele impuse jucătorilor de tenis, dar are dreptul să mărească pedeapsa în baza dovezilor.
Va fi interesant de văzut dacă ITIA va juca dur și va reitera recomandarea pentru o suspendare de șase ani.
Zilele trecute am primit mesajul acesta din partea lui Halep: «Nu voi da înapoi. Vreau să îmi spăl reputația și să mă întorc pe teren»”, a notat jurnalistul Jon Wertheim.
În cazul în care decizia nu va fi modificată nici după ce sportiva va merge la TAS, în momentul în care suspendarea Simonei Halep va expira, adică pe 6 octombrie 2025, românca va avea 35 de ani.
„Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care l-am primit din partea familiei mele, a prietenilor şi a fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele in fata acestor acuzații false și pentru a mă întoarce pe teren. Intenționez să apelez această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și să urmez toate căile legale de atac împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”, a scris Simona Halep, pe Instagram, în ziua în care ITIA a făcut public verdictul suspendării sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER